Totul despre uleiurile esentiale

Uleiurile esențiale păstrează atât aroma, cât și substanțele chimice tămăduitoare din anumite plante medicinale. Iată ce trebuie să știți despre ele. Când sunt inhalate, aceste esențe concentrate ajung direct la centrii nervoși din creier, unde produc o gamă largă de răspunsuri. Astfel, uleiurile esențiale pot diminua anxietatea și depresia, pot reduce reacțiile fizice la stres, pot induce somnul și spori energia. Cercetările au arătat că aroma anumitor ierburi – precum lavanda, bergamota, măghiranul și santalul – induc relaxarea și somnul. Când sunt folosite local sau inhalate, uleiurile esențiale alină durerea, vindecă unele boli de piele, calmează congestiile și tratează infecțiile bacteriene, virale și fungice.

Deși cuvântul „ulei“ face parte din denumirea amândurora, uleiurile esențiale sunt foarte diferite de uleiurile pe care le folosiți la gătit. Acestea din urmă, ca uleiul de măsline sau de rapiță, provin în general din fructe, semințe, nuci și alune. Uleiurile esențiale sunt distilate foarte concentrate din frunze și flori. Se evaporă ușor și nu lasă pete de grăsime, precum uleiurile pentru gătit. Sunt numite „esențiale“ deoarece păstrează cea mai mare parte, cea de bază, a compușilor chimici care-i dau plantei aroma și proprietățile medicinale unice.
Fiind foarte concentrate, înainte de a fi aplicate pe piele uleiurile esențiale trebuie diluate cu un „ulei transportor“, precum cel de măsline, migdale, susan, jojoba etc. O excepț ie notabilă o reprezintă uleiul de lavandă, suficient de blând ca să fie aplicat ca atare. Într-adevăr, uleiurile esențiale sunt destul de scumpe, dar în majoritatea rețetelor din această carte se folosesc doar câteva picături. Cele mai multe dintre uleiurile esențiale recomandate vă ajung un an sau doi, în funcție de cât de des le veți utiliza.

Sfaturi pentru cumpărare și depozitare
Pentru a vă asigura că achiziționați doar uleiuri esențiale de puritate 100%, cumpărați-le de la magazine cu reputație bună sau căutați-le online. Multe uleiuri esențiale pot fi păstrate ani întregi fără a-și pierde din eficiență. Țineți-le în sticluțe de culoare maro, albastră sau neagră, închise ermetic, preferabil în locuri răcoroase și întotdeauna ferite de lumina soarelui. Nu ingerați niciodată uleiuri esențiale, întrucât cele mai multe dintre ele sunt toxice. Depozitaț i-le în locuri unde copiii nu au acces. În cazul în care sunteți interesați să încercați aromaterapia – arta de a întrebuința aromele pentru a restabili echilibrul corpului și al sufletului –, consultați-vă cu un specialist. Asigurați-vă că acesta are licență pentru serviciile pe care le prestează (masaj sau tratamente de înfrumusețare).

20 de uleiuri esentiale care nu trebuie sa va lipseasca

1 Busuioc
Denumire latinească: Ocimum basilicum
Proprietăți: Antiseptic, alină spasmele musculare, elimină gazele intestinale, calmează nervii, diminuează simptomele sindromului premenstrual
Utilizări: Dureri de cap, bronșită, răceală, tuse; aplicații cosmetice
Precauții: De evitat pe perioada sarcinii

2 Bergamotă
Denumire latinească: Citrus bergamia
Proprietăți: Analgezic, antibacterian, alină crampele musculare, antidepresiv, deodorant
Utilizări: Eczemă, depresie, anxietate, acnee, respirație urât mirositoare, răceală, bronșită; insecticid
Precauții: A nu se folosi pe pielea expusă la soare; poate cauza iritarea pielii sensibile

3 Mușețel
Denumire latinească: Anthemis nobilis
Proprietăți: Analgezic, antidepresiv, antiinflamator, antiseptic, sedativ
Utilizări: Probleme ale pielii, stres, artrită, bursită, bășici, răni, menopauză, sindrom premenstrual
Precauții: De evitat în primul trimestru al sarcinii

4 Cuișoare
Denumire latinească: Syzygium aromaticum
Proprietăți: Analgezic, mai ales pentru problemele cavității bucale
Utilizări: Dureri de dinți, gingivite
Precauții: De evitat pe durata sarcinii

5 Chiparos
Denumire latinească: Cupressus sempervirens
Proprietăți: Antiseptic, alină spasmele musculare, astringent, deodorant, descongestionant
Utilizări: Astm, tuse, vânătăi, sinuzită, stres
Precauții: De evitat pe perioada sarcinii dacă aveți tensiune arterială ridicată

6 Eucalipt
Denumire latinească: Eucalyptus globulus
Proprietăți: Analgezic, descongestionant, expectorant, antiviral, antibacterian, antifungic
Utilizări: Astm, tuse, bronșită, artrită, dureri de cap, răni, febră; insecticid
Precauții: A se dilua înainte de a fi folosit pe piele; evitați-l dacă aveți epilepsie sau hipertensiune arterială

7 Brad alb
Denumire latinească: Abies alba
Proprietăți: Antiseptic, antiinflamator, expectorant
Utilizări: Tuse, răceală, dureri musculare
Precauții: A nu se folosi pe piele dacă sticluța a fost depozitată mai mult de un an

8 Geranium
Denumire latinească: Pelargonium graveolens
Proprietăți: Analgezic, antiinflamator, antiseptic, antidepresiv; deodorant, insecticid
Utilizări: Menopauză, sindrom premenstrual, sâni sensibili, stres, anxietate
Precauții: De evitat în primele luni ale sarcinii; folosirea în exces poate provoca insomnii

9 Ghimbir
Denumire latinească: Zingiber officinale
Proprietăți: Antiseptic, calmează spasmele musculare, elimină gazele intestinale, analgezic, antiinflamator
Utilizări: Congestii, tuse, răceală, dureri de cap, febră, artrită, greață, amețeală
Precauții: Poate irita pielea sensibilă

10 Grepfrut
Denumire latinească: Citrus paradisi
Proprietăți: Antidepresiv, antiseptic, astringent
Utilizări: Acnee, ten gras, crampe musculare și cârcei, dureri de cap, stres, oboseală
Precauții: A nu se expune la soare pielea tratată

11 Lavandă
Denumire latinească: Lavendula officinalis, L. angustifolia
Proprietăți: Antiseptic, antidepresiv, antiviral, sedativ, calmează spasmele musculare, astringent
Utilizări: Probleme ale pielii, artrită, dureri, gută, stres, anxietate, insomnie
Precauții: De evitat dacă aveți tensiune arterială foarte scăzută

12 Lămâie
Denumire latinească: Citrus limonum
Proprietăți: Antiseptic, calmează spasmele musculare, astringent, antibacterian, antifungic, antiviral; insecticid
Utilizări: Acnee, furuncule, exfoliant, ten gras, febră, sindrom premenstrual, încheieturi dureroase, depresie, oboseală
Precauții: A nu se expune la soare pielea tratată; poate irita pielea sensibilă

13 Roiniță
Denumire latinească: Melissa officinalis
Proprietăți: Antiviral (mai ales împotriva herpesului), antifungic, alină spasmele musculare, sedativ
Utilizări: Afte bucale, depresie, stres, ciuperca piciorului
Precauții: E un produs scump; mărcile convenabile ca preț ar putea conține și alte uleiuri, mai ieftine

14 Smirnă
Denumire latinească: Commiphora myrrha
Proprietăți: Antiinflamator, antifungic, distruge germenii, astringent, expectorant
Utilizări: Răni, ciuperca piciorului, ulcerații bucale, dureri în gât, probleme ale gingiilor, laringită
Precauții: A se evita pe durata sarcinii

15 Mentă
Denumire latinească: Mentha piperita
Proprietăți: Analgezic, antiseptic, calmează spasmele musculare, astringent, elimină gazele intestinale, alină durerile stomacale, descongestionant, antifungic
Utilizări: Dureri de cap, febră, răceală, sinuzită, greață, spasme musculare, dermatofiție, respirație urât mirositoare, letargie, depresie
Precauții: Poate irita pielea; a nu se folosi pe pielea rănită sau crăpată

16 Rozmarin
Denumire latinească: Rosmarinus officinalis
Proprietăți: Analgezic, antiseptic, calmează spasmele musculare, descongestionant, stimulant
Utilizări: Oboseală, astm, bronșită, crampe, dureri musculare, artrită, dureri de cap, îmbunătățește memoria, păr gras, mătreață, stres, depresie
Precauții: A se evita dacă aveți hipertensiune arterială sau epilepsie în antecedente; a nu se folosi pe pielea rănită sau crăpată

17 Șerlai (varietate de salvie)
Denumire latinească: Salvia sclarea
Proprietăți: Antidepresiv, deodorant, alină crampele
Utilizări: Simptome premenstruale și de menopauză, tonifiant pentru piele, acnee, mătreață, depresie, stres, migrenă, oboseală
Precauții: A nu se confunda cu salvia de grădină (Salvia officinalis); folosirea în exces poate cauza dureri de cap

18 Arbore de ceai
Denumire latinească: Melaleuca alternifolia
Proprietăți: Antibiotic, antibacterian, antiviral, descongestionant
Utilizări: Tăieturi, abraziuni, mușcături de insecte, ulcerații bucale, herpes, varicelă, răceală, bronșită, acnee, ciuperca piciorului, onicomicoze, dermatofiție, mătreață
Precauții: Poate irita pielea sensibilă

19 Cimbru
Denumire latinească: Thymus vulgaris
Proprietăți: Antibacterian, analgezic
Utilizări: Artrită, probleme ale pielii, răni, acnee, răceală, infecții ale sinusurilor
Precauții: A se evita uleiurile de cimbru roșu; culoarea uleiului esențial de cimbru trebuie să fie galben-pal

20 Ylang-ylang
Denumire latinească: Cananga odorata
Proprietăți: Antiseptic, antidepresiv, sedativ
Utilizări: Anxietate, stres, acnee, insomnie, depresie, sindrom premenstrual
Precauții: A se evita utilizarea pe pielea sensibilă sau rănită


Leave Comment

© 2018 Tarsago Media Group