Timp de mii de ani, stările modificate de conștiință – precum transa hipnotică – au fost utilizate pentru beneficiile lor psihologice. Folosind mintea subconștientă a individului, hipnoterapeutul va încerca să producă o schimbare prin puterea sugestiei. Controlul unor probleme emoționale și de sănătate, al insomniei, al fobiilor și al greutății sunt doar câteva dintre aplicațiile acestei terapii.

Multe civilizații antice, printre care romanii și druizii din vechea Britanie, practicau unele forme de hipnoză. Pe măsură ce savanții au dobândit o înțelegere mai profundă a psihologiei umane, conceptul de hipnoză a fost rafinat începând din secolele al XV-lea și al XVI-lea.

Munca medicului austriac dr. Franz Naton Mesmer din secolul al XVIII-lea a dus la popularizarea hipnozei, deși metodele sale erau întru câtva dubioase. Într-adevăr, cuvântul „mesmerizare“ derivă din numele său. Dr. James Braid, dr. Emile Coue și Sigmund Freud au făcut multe pentru autentificarea acestei practici și pentru a aprofunda înțelegerea aplicațiilor acesteia.

William J. Bryan jr. a devenit primul practicant propriu-zis al hipnoterapiei și a creat American Institute of Hypnosis în 1955. Astăzi, hipnoterapia se practică pe scară largă și s-a arătat că oferă o serie de beneficii pentru sănătate.

 

Cum acționează

Termenul „hipnoză“ provine din cuvântul grecesc hypnos, care înseamnă „somn“; însă oamenii au descris starea de hipnoză mai curând ca pe un vis în stare de veghe. Un hipnoterapeut îl ajută pe pacient să intre într-o stare asemănătoare transei prin inducerea unei relaxări profunde. Apoi terapeutul induce sugestii benefice (convenite anterior împreună cu pacientul) direct în mintea subconștientă a pacientului. Pacientul păstrează controlul în timpul hipnozei și poate ieși din starea de transă în orice moment.

Se crede că hipnoza se bazează pe modificarea stării de conștiință a pacientului într-o asemenea manieră încât emisfera stângă, analitică, a creierului este dezactivată, iar emisfera dreaptă, non-analitică, devine mai alertă. Deoarece mintea subconștientă este mai profundă și mai instinctivă, pentru a schimba comportamentul sau starea fizică a persoanei este necesară o modificare la acest nivel. De pildă, o persoană care este terifiată de zbor poate încerca în mod conștient tot ce e posibil pentru a depăși situația. Dar fobia nu va dispărea atâta vreme cât groaza rămâne în mintea subconștientă.

Hipnoterapia se folosește pentru a alina sau a combate o gamă largă de afecțiuni. Există dovezi că îi ajută pe cei suferinzi de cancer și alte afecțiuni severe să țină sub control durerea, stresul și anxietatea cauzate de boală. Terapia poate fi folosită de sine stătător sau împreună cu medicamente prescrise pentru controlul durerii. Printre problemele pentru care se folosește hipnoterapia se numără sindromul colonului iritabil, sciatica, arsurile, durerile de articulații, durerile de gât și alte afecțiuni și leziuni. Studiile sugerează că folosirea hipnozei în tratamentul durerilor cronice a condus la o reducere considerabilă a durerii percepute, care deseori a durat timp de luni întregi.

Există dovezi că hipnoza poate fi folosită chiar și pentru tratarea negilor. Într-un raport este citată o fetiță de 7 ani ce avea 82 de negi care au dispărut în urma hipnoterapiei, deși fuseseră rezistenți la toate tratamentele încercate anterior, timp de 18 luni.

O vizită la hipnoterapeut

Pentru ca hipnoterapia să fie eficientă, este necesar să se creeze o relație bună între pacient și terapeut. Este esențal ca pacientul să se simtă în largul lui. Purtați haine confortabile și mergeți la baie înainte de ședință. Nu vă fie frică să puneți întrebări înainte de a începe.

Pentru început, hipnoterapeutul vă va cere cât mai multe detalii pentru a vă determina atitudinea, tipul de personalitate, problema pe care vreți s-o abordați și rezultatul dorit. Apoi urmează ședința de hipnoză propriu-zisă. Vocea hipnoterapeutului vă va conduce cu blândețe într-o stare în care corpul și mintea dvs. sunt relaxate și aproape adormite. În această etapă, terapeutul va vorbi despre lucrurile pe care vreți să le schimbați, conform celor discutate și convenite anterior împreună cu dvs.

În final, după hipnoză, terapeutul vă va încuraja să-i împărtășiți experiențele din timpul sesiunii și eventualele viziuni avute.

Cum se folosește

Pe lângă participarea la sesiuni cu un hipnoterapeut calificat, puteți folosi autohipnoza pentru a vă schimba comportamentul, emoțiile și atitudinile. Multe persoane recurg la autohipnoză pentru a rezolva probleme din viața de zi cu zi, pentru a-și spori încrederea în sine și pentru a dobândi noi aptitudini. Hipnoza poate fi folosită pentru combaterea stresului și anxietății, pentru a depăși probleme precum greutatea excedentară sau fumatul, ori pentru stimularea sistemului imunitar. Sportivii o folosesc adesea pentru a-și îmbunătăți performanțele. Printre tehnicile de autohipnoză se numără fixarea privirii și vizualizarea ghidată.

 

 

Siguranța pe primul plan  Hipnoterapia nu trebuie folosită în cazul persoanelor care suferă de psihoză sau tulburări de personalitate, deoarece poate agrava aceste probleme. Dacă mergeți la un hipnoterapeut, verificați dacă are calificarea necesară și dacă a fost instruit să lucreze cu problema dvs. particulară. Copiii trebuie hipnotizați doar de terapeuți instruiți să lucreze cu grupa lor de vârstă.

Unde se găsește  În multe țări există un organism profesional recunoscut de guvern care reglementează practicarea hipnoterapiei și stabilește standardele de instruire. Vorbiți cu medicul pentru mai multe informații.