Crostini cu fasole in stil toscan

Este o gustare delicioasa ce poate fi savurata atat calda, cat si rece – felii prajite de bagheta cu piure de fasole alba aromat cu usturoi si cimbru, fornate cu rondele de rosie si frunze de ruccola.

Pitta prajita cu hummus

Aceasta gustare simpla si usor de preparat este surprinzator de bogata in proteine, vitamine si minerale. Painea pitta moale capata o textura crocanta prin ungere cu ulei de masline, presarare cu seminte de susan si prajire. Contrasteaza perfect cu dip-ul de hummus cremos, preparat din naut si branza de vaci.

Legume crocante cu dip de arahide

Legumele crocante, coapte in cuptor, nu sunt doar mai sanatoase decat cele prajite, ci au si un gust mai proaspat si mai concentrat. Aici, feliile de sfecla si cartofi sunt facute”crantanele” tocmai bune pentru un dip picant, in stil sud-est asiatic. Feliati legumele cu o mandolina, ca sa iasa de grosime egala.

Radacinoase condimentate, cu sos cremos de mustar

Seminte de coriandru pisate mai grosier si putina scortisoara accentueaza gustul cartofilor dulci, al pastarnacului si al morcovilor taiati sferturi, ca sa poata fi inmuiati in sosul picant de iaurt si mustar. Aceasta reteta constituie o modalitate excelenta de a adauga dietei mai multe legume.

Dip picant din crabi cu cruditati

Acest dip cremos contine ingrediente ce pot fi pastrate in camara, astfel ca poate fi incropit la repezeala. Se serveste cu batoane de telina si castravete si cu felii de ananas, care ii aduc acestei gustari o canti-tate importanta de substante nutritive. Cruditatile pot fi inlocuite cu batoane de paine sau grisine.

Fructe, nuci si seminte picante

Acest amestec picant din alune si nuci crocante, seminte de dovleac si de floarea-soarelui, merisoare uscate, acrisoare, si stafide dulci este excelent si sanatos ca gustare, sau la un pahar. Copiilor le place mult (dar nu este indicat pentru copiii mici, care se pot ineca cu alunele).

Masline marinate in rozmarin

Gustul maslinelor este accentuat prin marinare in ulei de masline, verdeturi aromate si suc de citrice. Servite cu bucatele colorate de ardei gras galben si rosu si rosii cherry, arata si au un gust fabulos. Cel mai bun gust se obtine dupa o marinare de 2 zile. Merg excelent cu fasii calde de paine pitta.

Pizza din chifle cu praz si sunca

Prazul dulce, busuiocul aromat si savuroasa sunca de Parma combinate cu mozzarella formeaza un topping sofisticat pentru jumatati de chifle din faina integrala. Pentru contrast de texturi, se servesc cu o salata din frunze de nasturel si morcov ras, stropita cu ulei de masline si suc de lamaie.

Paine graham cu lapti de hering prajiti

Laptii de hering sunt un ingredient atat hranitor, cat si spornic. Aici sunt combinati cu ceapa prajita, cubulete de dovlecel, rosii proaspete si mustar cu boabe, apoi serviti pe felii groase de paine graham; se obtine un pranz usor si delicios.

Friganele cu branza si ceapa

Exista mai multe variante ale acestei retete. Aceasta este bogat aromatizata cu branza Cheddar matura, ingrosata cu firimituri de paine care aduc un plus de textura, si turnata peste ceapa rosie, feliata subtire, inainte de a fi rumenita sub grill. O salata de spanac, mar si telina este partenerul perfect.

© 2018 Tarsago Media Group