Postul e sanatos?

A posti înseamnă a nu mânca de bunăvoie nimic sau aproape nimic o perioadă de timp. Omul dorește să rememoreze valorile fundamentale, să-și purifice spiritul și organismul, sau chiar să slăbească. În medicina naturistă, postul este folosit pentru tratarea unor boli cronice.

Inițial, postirea era justificată mai ales prin precepte religioase – scopul era concentrarea asupra credinței, renunțarea la cele lumești și reflectarea la esențe. În vremurile noastre agitate, mulți oameni nereligioși simt această cerință – dezlegarea de poftele trupești și eliberarea spiritului – și de aceea au descoperit singuri postirea. Dar unii urmăresc și scopuri lumești foarte concrete: ei vor să slăbească și să impulsioneze puterea de auto-vindecare.
Până acum, efectele pozitive ale postirii nu au fost verificate științific. Dar, după post, multă lume se simte purificată interior și eliberată de balastul nociv.

Postul nu slăbește
Postirea este total nepotrivită pentru slăbire. Când organismul trebuie să facă față lipsei de hrană, el degradează la început proteinele musculare, rapid disponibile, și de-abia apoi țesutul adipos. Dar un post prea îndelungat poate să fie și periculos – în special pentru copii, gravide, bolnavi și vârstnici. Rinichii sunt solicitați mai intens, concentrația mărită de uree din sânge poate să declanșeze crize de gută și se poate ajunge la tulburări ale circulației și ale ritmului cardiac.

Cum postim?
Cine își planifică o perioadă de post ar trebui să-și consulte în prealabil medicul. Pentru a pregăti treptat organismul, se începe de regulă cu 2–3 zile de fructe și crudități urmate de o golire a intestinului. În zilele de post se bea mult. În afară de aceasta, sunt valabile diverse reguli:

• Postirea după Dr. Otto Buchinger: În cazul acestei postiri tradiționale se consumă zilnic maximum 250 kcal sub formă de sucuri de fructe, miere și supe de legume.
• Cura F.X. Mayr: Sunt permise laptele și chiflele uscate. În plus, pe tot parcursul zilei se bea suc de portocale iar seara ceai de plante. Cura este susținută prin masaje abdominale.
• Postul cu suc: Se beau sucuri de fructe, de legume sau de plante precum și supe de legume, pentru a asigura corpului o minimă alimentare cu vitamine și minerale.

După zilele de post, organismul ar trebui să fie readaptat treptat la ingerarea alimentelor. Pentru încetarea postului se recomandă de obicei un măr.

Forța stă în liniște
Cine se decide să postească n-ar trebui să facă asta în mijlocul agitației zilnice. Cel mai bine, postiți în concediu sau hotărâți-vă pentru un sejur într-o clinică. Bucurați-vă de liniște, facețivă timp pentru relaxare, îngrijirea corpului și o plimbare zilnică. În plus, în acest timp n-ar trebui să vă împovărați corpul cu otrăvuri pentru celule și nervi, ca alcoolul, nicotina și cafeina.


Adaugă un comentariu

© 2018 Tarsago Media Group