Oboseala

Oboseala poate fi definită cel mai bine drept lipsă de energie. Când sunteți obosit, nu simțiți neapărat nevoia să dormiți, dar nici de altceva nu prea aveți chef. Aveți creierul ca de vată și mușchii ca de plumb. Cea mai frecventă cauză a oboselii este somnul insuficient, dar ea poate fi și un efect secundar al unei boli, al unui tratament contra cancerului sau al unor probleme medicale precum fibromialgie, sindromul oboselii cronice, diabet, lupus, scleroză multiplă, deficiență de fier sau hipotiroidie. Totuși, o persoană din patru se confruntă cu stări de oboseală care nu sunt legate de o problemă medicală. Oboseala este favorizată de depresie și plictiseală. De asemenea, constituie un efect secundar al anumitor medicamente, cu sau fără rețetă.

Strategii preventive esențiale

• Dormiți bine. Este cea mai clară metodă de a vă păstra nivelul de energie. Dacă vă foiți în pat, vă treziți în toiul nopții sau vă treziți prea devreme dimineața, adoptați un program de somn regulat, creați un mediu liniștitor în dormitor (fără televizor, calculator sau telefon, întuneric, răcoare). Apneea obstructivă de somn, asociată cu sforăitul sever, constituie o cauză frecventă a oboselii din timpul zilei. Dacă aveți această afecțiune, nu întârziați să consultați un medic specialist.
• Mergeți pe jos. O plimbare în ritm rapid de numai 10 minute reface – și menține – nivelul de energie mai bine decât o tabletă de ciocolată. Câte 20 de minute de mers pe jos, de trei ori pe săptămână, măresc nivelul de energie cu 20% și reduc oboseala cu 65%.
• Luați un mic dejun bogat în fibre. Un studiu a descoperit că persoanele care își încep ziua cu o masă bogată în fibre au un nivel al atenției mai ridicat pe parcursul dimineții, probabil deoarece alimentele respective se digeră mai lent decât un bol cu fulgi de porumb sau o gogoașă, iar prin urmare glicemia rămâne constantă și oboseala nu se instalează ușor. De asemenea, e bine ca micul dejun – și toate celelalte mese – să conțină proteine. Niște opțiuni corecte pentru micul dejun pot fi pâinea prăjită din cereale integrale cu o felie de brânză sau o linguriță de unt de arahide și un fruct, un bol de cereale cu conținut ridicat de fibre (cel puțin cinci grame de fibre la o porție) cu lapte, un bol de terci de ovăz presărat pe deasupra cu semințe de in. Ca gustare de după-amiază, în locul unui baton de ciocolată sau covrigei, alegeți migdale, amestec de fructe uscate sau biscuiți din cereale integrale cu puțin unt de arahide.
• Faceți-vă analize de sânge. Două cauze frecvente ale oboselii care pot fi identificate cu ajutorul analizelor de sânge sunt deficiența de fier (care nu înseamnă neapărat anemie) și hipotiroidia, survenită atunci când glanda tiroidă nu fabrică suficienți hormoni. Ambele probleme afectează mai cu seamă femeile și deseori rămân nedepistate. Conform unui studiu american, circa 16% din femei au o deficiență de fier.

Alte metode preventive

• Bucurați-vă de lumina soarelui. Lumina puternică – provenită de la soare sau de la o sursă fluorescentă cu spectru complet, care simulează radiațiile solare – stimulează organismul asemenea unei injecții cu adrenalină. Nu e nevoie să faceți plajă; într-un studiu japonez, femeile care au petrecut 30 de minute lângă o fereastră însorită au afirmat că s-au simțit mai vioaie decât atunci când au stat aceeași perioadă într-o cameră întunecoasă. Lumina soarelui stimulează activitatea din anumite zone ale creierului asociate cu vivacitatea și reduce nivelul de melatonină, hormonul somnului, pecum și senzația de oboseală.
• Beți câte puțină cafea. Excesul de cofeină vă poate ține treaz noaptea, dar dacă beți doar 60 ml de cafea din oră în oră, de la 10 dimineața până în jur de 2 după-amiaza, vă veți simți mai vioi: cofeina blochează un compus din creier care induce somnul, numit adenozină, ținând astfel senzația de oboseală la distanță.
• Folosiți virtuțile mentei. Dacă aveți nevoie de un remediu rapid contra oboselii sau somnolenței, mirosul de mentă vă poate ajuta. Cumpărați ulei esențial de mentă de la un magazin de produse naturiste și frecați câte un strop între palme, o dată pe oră, sau picurați câțiva stropi pe o batistă și inspirați-le mireasma.
• Găsiți-vă un hobby nou. Plictiseala și singurătatea favorizează depresia, o cauză majoră a oboselii. Înscrieți-vă într-un club de lectură, de bowling sau de tricotat – faceți ceva ca să ieșiți din casă, să întâlniți oameni noi și să aveți o activitate interesantă.


Adaugă un comentariu

© 2018 Tarsago Media Group