Dieta cu mucenici

Dupa umila mea parere, mancatul mucenicilor este o treaba serioasa! Mi-a dat seama de treaba asta acum vreo cativa ani cand am vazut ca, incepand cu 8 martie si cam pana pe 10 martie, faceam asa, instinctiv, cate o „cura” cu mucenici.

Pentru inceput, din aceia muntenesti, ca erau mai practici. Mucenicii din aluat copt i-am cunoscut mai tarziu, caci mama nu obisnuia sa faca. In ultimii 2 ani, cand de rusine nu am mai cersit nici pe la rude sau alte vecine, m-am apucat sa-mi confectionez la mine acasa mucenici moldovenesti si… hopaaaa… s-au mutat rudele si vecinii la mine !


Ce sa va zic… Sunt nostalgica si am o slabiciune pentru 8-urile astea! Voi nu?
Pentru mine, mucenicii de fapt, inseamna copilarie. Ma duc hat, departe cu gandul cand aveam vreo 6-7 anisori. Incepea un adevarat ritual pe data de 8 martie, cand ma trezeam dimineata cu inima batand nebuneste, saream din pat cu picioarele impleticite, si cu un zambet larg, rosie toata in obraji fugeam la mama ca sa-i dau felicitarea mea „De ziua mamei”, pe care o pregateam in maaaare taina inca de prin luna februarie.
Mama lua felicitarea cu mainile tremurande, o citea, o rasucea pe toate partile, dupa care ma pupa cu mare drag. Si parca ne intelegeam din priviri ca imediat amandoua fugeam la bucatarie, unde mama se apuca de framantat un aluat din apa, sare si faina, pe care il intindea si din care decupa sute de 8-uri.
Eu, ajutorul de baza, ma luptam cu cate 2 forme de decupat mucenici (ha, ca sa nu ziceti ca nu erau gadget-uri si pe vremea aceea!  pana faceam bataturi in palme, ba ca nu mergea o forma din aia de decupat, ba ca cealalta era prea greu de manevrat, ba se strica forma, ba mai ceream alta forma de la vecina…
Cum-necum, pana la pranz umpleam cu mucenici planseta mamei de bucatarie, tavile de aragaz, nu stiu cate tocatoare si orice alta suprafata plana mai gaseam. Pe toate astea mama le catara in bucatarie pe dulapuri, ori le dosea in cuptor pana a doua zi cand se uscau.
Dar stati asa, ca a doua zi era intotdeauna in aceeasi zi, adica undeva mai pe seara, cand toti ne strangeam acasa si vroiam sa testam productia de mucenici. A doua zi de dimineata, mama punea cel mai mare oloi cu apa pe foc si-l lasa sa fiarba cu ceva sare, dupa care punea zahar, coaja de portocale (pastrata cu sfintenie intr-un borcan inca de pe la Craciun cand inca se gaseau portocalele) si zahar vanilat.
Si cand vedeam cum toata munca mea din ziua precedenta se ducea in apa oloiului, oftam cu ciuda, gandindu-ma ca „iaca, acu’ se termina si astia de mancat!”.
Fiebea oloiul mamei cate o jumatate de ora daca nu mai bine, si mi se parea o eternitate. Pe la jumatatea timpului, eu, sef de oala, incepeam sa testez cate un optulet, doar-doar s-o fierbe mai repede!
Mama spargea din timp cate o punga mare de nuci, curata tacticos miezul, dupa care il toca marunt in masina de tocat nuci (alt gadget! voi mai aveti asa ceva prin casa?  ).
Si cand intr-un final fierbea oloiul, mama ne impartea la toti cate un castron cu zeama aburinda si multe 8-uri, peste care presara scortisoara si nuca macinata…

Mancam asa de bine, incat altceva nu mi-ar mai fi trebuit! la pranz, cand mucenicii se mai raceau, ne mai luam portia 2 de mucenici, caci intotdeauna, parca aveau alt gust fata de cei de dimineata.
Si uite asa, vazand cu ochii, oloiul mamei cu mucenici scadea de la o ora la alta, pana cand seara, in cel mai fericit caz, a doua zi de dimineata, mai apucam fiecare cate un castronel mic, mai mult cu zeama decat 8-uri. Dar vaaaaii, ce bun mai era!
Acum, in zilele noastre, oricate neamuri de mucenici mici si uscati gata la punga as fi incercat, parca tot nu au gustul celor din copilarie. Dar de la dieta cu mucenici care se intinde pe vreo 3 zile tot nu renunt . Ia, sa va vad acum pe voi: cine mananca NUMAI mucenici zilele astea, sa ridice mana!
Eh, hai sa fim sanatosi! Ma duc sa-mi mai pun o portie

Text si foto: Andreea Juganaru

Adaugă un comentariu

© 2011 Tarsago Media Group